Întreruperea prescripției: greșeala care te lasă fără creanță și cum o previne avocatul Vladimir Naciu

Cea mai dură pierdere într-un litigiu comercial nu este să „nu ai dreptate”. Este să ai dreptate, să ai documente, să ai facturi, să ai livrări… și totuși să pierzi totul pentru că ai ratat prescripția. În acel moment, creanța nu dispare din contabilitate peste noapte, dar dispare din „zona executabilă”: partea adversă capătă un scut procedural care îți golește pretenția de conținut. Greșeala apare, de regulă, din confuzia dintre a soma și a întrerupe efectiv prescripția, dintre discuții și acte cu forță juridică reală. Aici face diferența avocat Vladimir Naciu: construiește un plan de control al termenelor ca să nu ajungi să descoperi prea târziu că ai „dreptate pe hârtie”.

Ce este prescripția și de ce te lovește când te aștepți mai puțin

Prescripția este mecanismul prin care dreptul de a cere în justiție executarea unei creanțe devine vulnerabil după trecerea unui termen. În practică, asta înseamnă că, dacă ai stat prea mult, adversarul poate invoca prescripția și îți poate bloca acțiunea, chiar dacă datoria a existat și e documentată.

În Drept comercial, riscul este amplificat de două realități:

• multe relații B2B rulează pe facturi succesive, livrări repetate și „înțelegem noi”;
• managementul preferă să păstreze relația, să mai dea un termen, să nu „aprindă” conflictul.

Doar că termenul nu așteaptă. Iar când se apropie finalul, panica produce exact greșelile care nu mai pot fi reparate.

Greșeala clasică: confunzi presiunea comercială cu întreruperea prescripției

Sunt câteva comportamente care arată bine în business, dar sunt insuficiente juridic dacă nu sunt făcute corect:

• e-mailuri repetate de „te rog plătește”;
• discuții la telefon, promisiuni verbale;
• reconcilieri informale, fără semnături și fără formulări clare;
• amânări „pe WhatsApp”;
• notificări trimise haotic, fără obiect și fără dovezi.

Problema nu este că aceste acțiuni sunt inutile. Problema este că ele nu sunt întotdeauna acțiuni care întrerup prescripția sau care îți securizează poziția în instanță. Ajungi să crezi că „ai făcut ceva”, dar procedural ai făcut prea puțin.

Cum previne avocatul Vladimir Naciu pierderea creanței: controlul în trei straturi

1) Diagnostic: de unde începe termenul, ce creanță exactă urmărești

Primul pas este să nu tratezi creanța ca pe un bloc. Se face o segmentare:

• factură cu factură,
• livrare cu livrare,
• etapă cu etapă (în servicii/lucrări),
• penalități separat, unde este cazul.

Apoi se fixează momentul de start: când a devenit exigibilă suma, ce termene s-au aplicat, ce condiții existau (recepție, documente, acceptare, avans, situații de lucrări). Fără această „hartă”, poți întrerupe ceva… dar nu neapărat ce trebuie.

2) Stabilizare: întrerupi prescripția corect, nu „cu speranțe”

A doua mișcare este alegerea actelor care au greutate reală și care se pot proba ușor: acte scrise, cu dată certă, cu conținut clar, cu dovadă de comunicare și cu legătură directă la creanță (sumă, facturi, scadențe, contract). Aici se evită două capcane:

• capcana „notificării vagi” (care nu identifică precis creanța);
• capcana „documentului frumos” care nu are dovadă de comunicare sau nu poate fi susținut probatoriu.

Avocatul Vladimir Naciu urmărește să închidă breșa cu un act care nu lasă loc de interpretări și care te pune într-o poziție fermă dacă ajungi în litigiu.

3) Direcție: negociezi fără să pierzi timp procedural

Negocierea este sănătoasă, dar doar dacă are garduri laterale. Gardurile sunt termenele: stabilite, monitorizate, întrerupte la timp. Strategia corectă arată așa:

• deschizi dialogul cu un obiectiv (plată, eșalonare, compensare);
• fixezi termene scurte și cerințe clare;
• dacă nu se livrează înțelegerea, treci la pasul următor fără ezitare.

În acest mod, discuțiile nu îți „consumă” prescripția, ci rulează în paralel cu securizarea procedurală.

Semne că ești deja aproape de margine (și nu îți dai seama)

• creanța este veche și a fost „rostogolită” prin promisiuni;
• ai multe e-mailuri, dar puține documente semnate;
• nu mai știi exact câte facturi sunt în discuție și ce scadențe au;
• ai făcut livrări/servicii suplimentare „ca să nu strici relația”;
• te bazezi pe faptul că „oricum recunosc datoria”.

În practică, exact această zonă de confort aparent produce pierderile: când ajungi la avocat, e aproape, iar presiunea de timp reduce opțiunile.

Întrebări care merită puse înainte să fie puse de cealaltă parte

1) Dacă trimit o somație, am întrerupt prescripția automat?
Nu orice somație, în orice formă, produce efectul dorit. Contează conținutul, comunicarea și contextul contractual.

2) Dacă partea adversă îmi spune în scris că „va plăti”, e suficient?
Poate fi util, dar trebuie verificat dacă acel mesaj identifică precis creanța și dacă poate fi folosit solid probatoriu.

3) Dacă am plăți parțiale, mă ajută?
Pot ajuta, dar trebuie integrate corect în cronologie și în identificarea creanței rămase.

4) Pot pierde penalitățile chiar dacă principalul e încă în termen?
Se poate întâmpla, în funcție de structură și de cum sunt calculate și cerute. De aceea, segmentarea contează.

5) Când e momentul să opresc negocierea și să trec la pasul „procedural”?
Când nu mai există livrare de bună-credință, când termenele sunt amânate repetat și când prescripția se apropie de limită.

Când vrei să te asiguri că „dreptatea” rămâne executabilă

În litigii comerciale, timpul nu este un fundal. Este o armă. Iar prescripția este momentul în care adversarul poate câștiga fără să discute fondul. De aceea, un management bun înseamnă să controlezi termenele cu aceeași atenție cu care controlezi marja și cashflow-ul.

Dacă ai facturi vechi, restanțe rostogolite sau un debitor care promite și nu livrează, scrie la [email protected] sau sună la 0771291605. Avocatul Vladimir Naciu verifică rapid cronologia exigibilității, separă creanța pe componente (principal, penalități, livrări/etape) și îți spune unde ești pe axa timpului. Apoi stabilește pașii care securizează poziția: documente clare, notificări corecte, dovadă de comunicare și un plan de negociere care nu îți consumă termenul procedural. Dacă e nevoie, se trece la acțiunea potrivită fără întârziere, astfel încât creanța să rămână în zona în care poate fi cerută și executată, nu doar discutată. În final, îți rămâne un lucru esențial: controlul – asupra timpului, asupra probelor și asupra direcției conflictului.

Iar în Drept comercial, controlul termenelor este adesea diferența dintre „am recuperat” și „am rămas cu o creanță inutilă”.